Papa Francisc este lider al Bisericii Catolice din 2013, iar, în toată această perioadă a jonglat cu două identități, cea de suveran pontif și cea de personalitate în era reţelelor de socializare online, cu o influență care a depășit sfera instituției pe care o conduce.

Papa Francisc va face o vizită istorică în România între 31 mai și 2 iunie. Călătoria apostolică a Papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și se desfășoară sub genericul "Să mergem împreună!".

Papa a fost lăudat de unii catolici pentru perspectiva sa proaspătă, în raport cu conservatorismul predecesorilor, dar a fost și văzut de mulți ca o amenințare în ceea ce privește continuitatea tradiției catolice, în timp ce unii progresiști l-au criticat pentru faptul că doar a cosmetizat imaginea instituției pe care o conduce, în subiecte precum divorțul, drepturile comunității LGBTQ, precum și abuzurile sexuale, potrivit vox.com.