UAT ORAȘUL SIRET a implementat în perioada 24.07.2018 - 30.06.2025 proiectul „Extindere și dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”, cod SMIS 125988, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 8. Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale. Prioritatea de investiții 8.1 – investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități. Obiectivul specific 8.1 – creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate. Operațiunea A – Ambulatorii.

Proiectul „Extindere și dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost implementat de către UAT Orașul Siret și are o valoare totală de 13.987.573,19 lei, din care 8.636.205,10 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR.

Obiectivul general al proiectului a fost extinderea funcțională a ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Cronice Siret prin construirea unei clădiri noi și dotarea acesteia în vederea creșterii accesibilității la servicii de îngrijire medicală a populației situate în aria de deservire a Spitalului de Boli Cronice Siret, în special a persoanelor sărace și a celor cu acces redus la servicii de sănătate.

Îndeplinirea acestui obiectiv general a fost condiționată de realizarea următoarelor obiective specifice ale proiectului:

1.     Construirea și dotarea unei clădiri noi în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Boli Cronice Siret în vederea extinderii cu 4 a numărului de servicii medicale oferite (computer tomograf, cardiologie, neurologie, acupunctură) în cadrul Ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice Siret și a creșterii capacității de tratare a ambulatoriului de recuperare fizică și balneologie BFT pentru următoarele proceduri (servicii): hidroterapia și recuperare motorie digitală, hidrokinetoterapie, salinoterapie, hidroterapie, termoterapie, peloidoterapie, electroterapie, laserterapie, magnetoterapie și presoterapie, kinetoterapie.

2.     Creșterea cu 2975 a numărului de beneficiari ai serviciilor oferite de Ambulatoriul din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret ca urmare a înființării de servicii noi și a creșterii capacității de tratament pentru serviciile existente.

 

Rezultatele proiectului

 

1. 1 clădire construită și dotată cu echipamente medicale în vederea extinderii serviciilor de asistență medicală din cadrul ambulatoriului integrat al Spitalului de Boli Cronice Siret;

2. 4 servicii medicale în ambulatoriu nou înființate: cardiologie, neurologie, acupunctură, imagistică (CT și osteodensitometru) și redeschiderea a 1 cabinet în ambulatoriu - pediatrie - ca urmare a închiderii secției de pediatrie din cadrul spitalului.

3. Creșterea capacității de tratare a ambulatoriului de recuperare fizică și balneologie prin înființarea a 2 noi servicii (hidroterapia și recuperarea motorie digitală) și dezvoltarea celor existente.

4. 10 persoane nou-angajate pentru asigurarea serviciilor medicale – 4 medici (1 cu jumătate de norma și 3 cu un sfert de normă), 3 asistente (1 cu jumătate de normă și 2 cu un sfert de normă), 1 kinetoterapeut, 2 îngrijitori curățenie. Normele au în vedere timpul de lucru aferent activităţii în ambulatoriul spitalului.

5. 2975 de persoane care vor beneficia de serviciile medicale ce se vor oferi în infrastructura construită și dotată.

 

Impactul investiției

Implementarea proiectului contribuie la creșterea numărului de servicii medicale acordate populației din orașul Siret – localitate aflata în Atlasul zonelor urbane marginalizate și localitățile din proximitatea acestuia – comunele Grămești, Zamostea, Bălcăuți, Calafindești, Șerbăuți, Mușenița, Grănicești, Zvoriştea din judeţul Suceava și comunele Mihăileni, Dersca, Cândești din județul Botoşani.

 

Cu privire la însemnătatea investiției la nivelul localităţii, dl Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, a declarat că “administrația publică locală este foarte implicată în modernizarea infrastructurii medicale în orașul Siret, derulând mai multe proiecte în acest domeniu. Suntem foarte încântați că în urma eforturilor noastre și în ciuda provocărilor diverse din ultima vreme, am reușit să finalizăm lucrările pentru extinderea și dotarea Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret în care actul medical se va desfășura la cele mai înalte standarde.

 

 

Pentru informații suplimentare vă rugăm contactați pe dna Alina Ramona Butnariu – Manager proiect, tel. 0734 883 775, e-mail: alinaramonabutnariu@gmail.com

Date de contact beneficiar: Siret, Str. 28 Noiembrie, Nr. 1, Județul Suceava, România, Tel. 0230 280 901, Fax  0230 280 624, e-mail: primariasiret@siretromania.ro