Lectura este piatra de temelie a existenței. Prin intermediul acestui act apare noblețea. Se dezvoltă gândirea, vocabularul, chiar și cugetul. Însă, cărțile încep să displacă. Mesajul transmis de ele perpelește superficialitatea. Când citești, distrugi vidul rebarbativ. Începe procesul de autoeducare. Pășești în lumea autorului, adică pe tărâmul emoției, fiindcă întreaga literatură se rezumă la emoție. Sentimentul de iubire învelit în lianele autenticității sau prietenia adevărată sunt doar câteva lecții pe care le dobândești citind.

Influențează oare vârsta, locul, timpul și genul lectura unei cărți?

Aspectele menționate mai sus joacă un rol crucial în momentul când citești o scriere.

Matei Călinescu, în opera ,,A citi, a reciti”, consideră vârsta un factor decisiv în experiența lecturii. Nu doar că o influențează, ci situația, locul de unde provine, îi va influența modul în care percepe mesajul. Se introduce conceptul de „lectură de plăcere”, fenomen interconectat cu vârsta cititorului. În plus, Matei Călinescu amintește de abordare din „perspectiva creșterii și maturizării cititorului”, o abordare similară cu cea propusă de J.A. Appleyard în cartea ”Becoming a Reader”.

În accepția lui Appleyard, lectorul, pe parcursul întregii lui vieți, devine treptat „jucător”, apoi „erou”, iar în cele din urmă „gânditor”. Este o abordare complexă. Se pune accent însă pe fermecătoarele lecturi din copilărie. Matei Călinescu recomandă recitirea textelor acestea la o vârstă matură, fiindcă experiența de viață transformă gândirea. Cu trecerea timpului, devii expatriat din sinele tău trecut. Începi să evoluezi.

Mai mult decât atât, în „Cinci fețe ale modernității”, același autor subliniază că „orice artă, filozofie poate fi socotită ca un remediu și un ajutor împotriva lentorii cotidianului”.

Lucian Blaga, în „Hronicul și cântecul vârstelor” (scriere autobiografică), redă perfect ideea că individul este influențată de vârstă, gen, coordonate spațio-temporale, iar cărțile au o semnificație emblematică.

Încă din primele pagini se conturează portretul protagonistului. El afirmă că „începuturile” lui din copilărie, acea „stare embrionară”, „au început cu o fabuloasă absență a cuvântului”. Personajul continuă și mărturisește că logosul lui nu „semăna cu nimic”, adică nu „era cuvânt”. Opera continuă cu o descriere a casei din Lăcrăm, care era situată în „satul” ce poartă în nume sunetul lacrimii.

Satul este pentru Lucian Blaga nu doar un spațiu care protejează, ci absența lui din prezent îi provoacă supărare, nostalgia aceasta provocând lacrimi. Iubirea față de sat este una autentică, pură. Pe parcursul întregii opere, faptul că personajul locuiește în satul aproape de Cetatea Balgradului îi schimbă modul în care va percepe lectura unei cărți. Capitolul cinci culminează cu următoarea afirmație: „n-aș putea spune că basmele s-ar fi revărsat asupra copilăriei mele ca dintr-un corn al belșugului”. Cu toate acestea, faptul că mama băiețelului are bunăvoința de a-i citi basme îi va schimba apoi viața complet. Experiența lecturii la orice vârstă salvgardează cititorul din lumea plată în care viețuim.

Mama personajului este caracterizată direct: „nu știa prea multe, însă glasul ei mi se părea că vine din a patra dimensiune a spațiului”. Pentru Lucian Blaga, basmul era la început ca în lumea reală, dar treptat pășea pe treptele unui alt tărâm. Să fie oare spațiul poveștii creuzetul în care se prepară adevăratele personalități puternice? Tărâmul basmului mi-l imaginez ca pe o oglindă prin care pătrunzi într-o himeră în care ești prins voit în pirueta fantasticului. Îți creezi apoi alte fantasme pe parcursul vieții, dar întreaga ta existență își are originea în poveștile copilăriei.

Ideea aceasta o subliniază și Matei Călinescu. În accepția lui, fiecare om ar trebui să se reîntoarcă la lecturile citite odinioară. Ele pot fi reanalizate. Le poți reinterpreta, iar atunci timpul va putea fi comparat cu o adiere. Iei din nou contact cu timpul povestirii. Focul din poveste are din nou rol cathartic, cifrele magice îți reapar în memorie, iar eroii te protejează prin sfaturile lor părintești parcă.

Povestea băiețelului care la început era mut „ca o lebădă” continuă, dar întregul ei conținut poate fi el comparat cu modul în care scriitorul categorisește timpul? În accepția lui Lucian Blaga, timpul se împarte în „fluviu, cascadă și havuz”. Adică dimensiunea prezentului, trecutului și a viitorului. Blaga scrie această operă din perspectiva „timpului fluviu”, adică a prezentului. Pe parcurs, amintește de copilărie, adolescență, prin care se nuanțează „timpul cascadă”. În final, se introduce conceptul de viitor (timpul havuz), căci povestea lui de viață, urmată de impactul operei sale asupra cititorilor chiar și din prezent, avea să continue.

Fascinant însă este faptul că pasiunea lui Lucian Blaga a început din copilărie, perioada tivită cu fir de aur, a continuat în adolescență, perioada contrariilor, și a continuat în maturitate prin dorința lui nepotolită de a învăța, de a citi și de a se informa în permanență.

Satul rămâne un loc tainic pentru el. Este locul lui originar, iar el afirmă că „veșnicia” a luat naștere acolo.

Prin fiecare pagină, scriitorul invită la joacă. În poezia ,,Trei fețe” se pune în lumină această idee. Copilul din acea poezie râde și spune că înțelepciunea și iubirea lui „e jocul”.

În fond, fiecare lectură ne modelează personalitatea, iar toate operele menționate sunt un ghid pentru cititorii de toate vârstele. Genul și variabilele, spațiul și timpul ne influențează modul în care lecturăm o operă literară, căci omul este o ființă care este făcută să se adapteze în orice situație, iar factorii exteriori pot determina calitatea lecturii.

În concluzie, suntem ființe în continuă dezvoltare, iar operele pe care le parcurgem de-a lungul vieții au un impact asupra existenței, formându-se personalitatea. Este vorba despre un soi de bătaie, o luptă care poate fi evitată doar prin refugierea în arta lecturii.

Bianca NATI