Ultimul articol din această serie îl dedic în mare parte conducerii politice. „... conducătorii trebuie educați cu valorile libertății” - spune Maistre. În felul acesta, cei care doresc puterea vor găsi și antidotul pentru efectele ei negative asupra structurii psihice. Nu trebuie uitat că libertatea, ca și dragostea, este însăși viața. Cine nu se debarasează de individualism și de interesele meschine nu poate iubi liber, deci nu trebuie să conducă destine. Dacă nu sunt pregătiți să acționeze în spirit democratic, atunci vor găsi motivații de tipul „ordinea și legea sunt în pericol” pentru a îngrădi libertățile oamenilor. „Un om politic înțelept trebuie să știe cât de puțin poate fi îngrădită libertatea unei societăți și nu cât de mult” - sublinia Burke în Letter to the Sheriff of Bristol. Această axiomă trebuie privită prin prisma libertății absolute (anarhia), căci acest ideal nu reușește nicăieri și nici nu ar trebui să reușească. Vom conclude cu David Hume care spune în Essays Moral and Political: „Libertatea este perfecțiunea societății (politice), însă trebuie, iarăși, să recunoaștem: conducerea politică este esențială pentru existența unei societăți.” Societățile trebuie să fie preocupate intens de alegerea noilor reprezentanți în forurile democratice. Politica rămâne prima condiție pentru conviețuirea oamenilor în lume. Scopul ei este ca omul să se definească pe sine împreună cu libertatea care există în interiorul unei națiuni. Prin politică se înlocuiește violența cu dialogul. Dacă valorile libertății politice câștigate nu vor prevala, atunci inconsecvența dintre gândirea și practica democratică va triumfa prin frică, supunere, cultul personalității, dependență, cu toate că aspirațiile rămân democratice, vorbindu-se numai despre proprietate, comerț liber, bunăstare, progres, circulație liberă a persoanelor și ideilor. În acest fel, s-ar împlini viziunea lui Alexis de Tocqueville despre socialism, exprimată în Démocratie en Amerique (1835): „Cu ce noi caracteristici ar putea să-și facă despotismul apariția în lume? Văd o mare nesfârșită de oameni egali și asemănători care se învârt în jurul propriilor persoane, în scopul de a câștiga plăceri mici și urâte cu care să-și umple viața. Fiecare dintre aceștia, luat în parte, este un străin față de rădăcina comună; copiii și prietenii apropiați sunt lumea lui, iar cât privește pe ceilalți compatrioți, este alături de ei, fără să-i vadă, îi atinge, fără să-i simtă. Este închis în sine, numai pentru el și, dacă mai are încă familie, nu mai are patrie. Deasupra acestor oameni se înalță o conducere politică protectoare și nemărginită, iar ea și numai ea își asumă obligația de a asigura desfătarea și de a priveghea viitorul. Este totală, metodică, mistică, vizionară și blândă. Ar semăna cu o impunere paternă dacă ar avea ca scop să-i pregătească pe acești oameni pentru maturizare. Dar, din contră, nu caută decât să-i stagneze iremediabil în infantilism.”

Această serie de articole se încheie aici. Intenția mea a fost să arăt cum a evoluat în timp conținutul ideatic al democrației și al libertății. În felul acesta, sper să fi oferit celor interesați „firul Ariadnei” pentru a-și călăuzi gândirea politică afară din labirintul confuziilor și opiniilor eronate și, în același timp, argumentele necesare unui dialog civilizat la toate nivelurile. 

Mărturisesc că mă revoltă vocile care - în lipsa argumentelor - doar acuză de trădare pe oricine nu le împărtășește părerile. Acestor justițiari de conjunctură, care doar se consideră crema morală și dinamică a societății, le amintesc declarația lui John F. Kennedy: „Așadar, dragi concetățeni, nu vă întrebați ce poate țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară.”