Prezența unui număr mare de câini fără stăpân pe străzile municipiului Suceava, reclamată de cetățeni, care simt un disconfort sau chiar se tem să nu li se întâmple ceva, lor sau celor dragi, stârnește îngrijorare și conducerii administrației locale.
Într-un comunicat transmis vineri seara, conducerea Primăriei Suceava trage un semnal de alarmă asupra faptului că localitățile învecinate municipiului reședință de județ nu au adăposturi proprii, nici politici de gestionare a câinilor fără stăpân.
”Municipiul Suceava nu poate gestiona câinii abandonați și aduși din localitățile limitrofe. Pur și simplu nu mai facem față numărului mare de câini care sunt aduși în Suceava”, spun reprezentanții executivului sucevean.
Aceștia au menționat faptul că Adăpostul Public Suceava, administrat de Primărie, a capturat în acest an aproape 400 de câini de pe străzile orașului și a dat în adopție 178 de câini. Numărul câinilor din adăpost s-a redus și natural, mortalitatea înregistrată fiind de 108 exemplare, la care se adaugă două eutanasii (din motive medicale).
”Suceava are un adăpost propriu pentru câinii fără stăpân, administrat de Primăria Municipiului Suceava. Datorită măsurilor luate în ultimele opt luni, acest adăpost a devenit un exemplu de bune practici la nivel național în ceea ce privește bunăstarea animalelor, a condițiilor de cazare, precum și a numeroaselor proiecte derulate.
Printre performanțele acestui adăpost amintim: modernizarea țarcurilor, mărirea capacității și spațiilor de cazare, bunăstarea animalelor care a condus la o mortalitate extrem de scăzută. Am derulat două mari proiecte de sterilizări gratuite, pentru câinii cu și fără proprietar, tocmai pentru a reduce abandonul și pentru a scădea numărul câinilor fără stăpân de pe domeniul public”, spun reprezentanții administrației locale, care au constatat că numărul câinilor de pe străzi a rămas mare sau chiar crește, în ciuda măsurilor luate.
„În ultima lună, de pe străzile Municipiului Suceava s-au capturat aproximativ 100 de câini. Iar străzile ne sunt, din nou, pline de câini. Nu au căzut din cer, ci au fost abandonați și aduși din alte localități.
Rugăm cetățenii, Poliția Locală și autoritățile statului să ne sprijine în demersul nostru de a sancționa, conform legilor în vigoare, abandonurile de câini din localitățile învecinate.
Suceava nu este doar a primăriei. Suceava este a autorităților și a tuturor cetățenilor. Doar împreună vom reuși să facem ordine și în problema câinilor fără stăpân abandonați în Suceava”, au concluzionat cei de la conducerea municipalității sucevene.
Aceștia au prezentat, spre comparație, situația adăpostului din Berchișești, gestionat de o asociație, care, în primele două trimestre ale anului 2025, declară în raportări oficiale un număr de 517 câini capturați din teritoriu, respectiv din UAT-urile cu care au încheiat contracte de colaborare, și 512 câini morți (181 câini eutanasiați și 331 de câini decedați).
Altfel spus, din 517 câini pe care i-au capturat, 512 au decedat.
Comentarii