Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național, sâmbătă, la congresul extraordinar al partidului. Potrivit unui comunicat remis de biroul de presă al Organizației Județene Suceava a PNL, congresul s-a încheiat „cu un mesaj clar de unitate și reformă” și modificările aduse statutului au fost adoptate cu o largă majoritate, cu un singur vot împotrivă și două abțineri, „semn că PNL merge hotărât spre modernizare și eficiență în structura sa de conducere”.
Cei patru prim-vicepreședinți aleși ai PNL sunt: Cătălin Predoiu, Adrian Veștea, Ciprian Ciucu și Nicoleta Pauliuc, iar noii vicepreședinți regionali au fost aleși cu unanimitate de voturi. Regiunea Nord -Est va fi reprezentată de Alexandru Muraru, de la PNL Iași. Alegerea Angelicăi Fodor în Biroul Executiv este văzută de organizația suceveană a PNL ca „o recunoaștere a activității și implicării organizației noastre”.
Pentru funcția de secretar general al PNL a fost propus Dan Motreanu, iar decizia urmează să fie validată la următoarea ședință internă a partidului.
„Mergem mai departe cu încredere, cu oameni competenți, structuri întărite și o viziune liberală adaptată provocărilor actuale. PNL Suceava rămâne un partener activ și implicat în reconstrucția națională a partidului”, se mai arată în comunicat.
Comentarii