Conf. dr. Daniel Onofrei, Departamentul de Matematică, Universitatea din Houston, SUA

Nu mai suport oamenii...nu mai suport asocierea cu ei, pentru că am dezvoltat în timp o capacitate uluitoare de a observa tot ce e urât în oameni. Urâtul resimțit împreună cu conștientizarea faptului că nu pot schimba nimic mă umple cu oceane de energie negativă. Cea mai bună atitudine în cetate este ignoranța funcțională!

Sunt oameni care simt clar chemarea jertfei către semeni ca o certitudine a mântuirii...Nu fac parte dintre ei!

Cred, de altfel, că atunci când începi să te cunoști din ce în ce mai bine realizezi că singura cale spre mântuire e, așa cum spunea Sfântul Apostol Petru, răstignirea pentru lume sau, cum foarte frumos interpreta Sfântul Maxim Mărturisitorul, eliminarea păcatului din voință. Asta e în puterea noastră: să încercăm să nu avem dorințe păcătoase... sau măcar să nu dăm curs unor astfel de dorințe.

Și nici atunci nu putem să învingem singuri prin liber arbitru, pentru că doar prin har și dar spune Sfântul Petru că în schimb lumea ni se răstignește nouă sau, într-o interpretare iarăși foarte frumoasă a Sfântului Maxim Mărturisitorul, doar prin har eliminăm voința din păcat...adică doar cu ajutorul Sfântului Duh putem spera să nu ne regăsim în plăcere săvârșind păcatul fără voie. 

Atunci, pentru cel care ajunge să se cunoască pe sine, să se descopere, pentru cel care se bucură astfel de descoperirea ochilor lui Dumnezeu plantați în sufletul lui și dezgoliți acum de tot noroiul lumii...ochi ca punte spre paradisul pierdut...ochi prin care el poate să radieze lumina și în același timp să vadă Dumnezeirea în creația din jur, pentru un astfel de om nu rămân decât două alternative:

• În cazul în care e posibil, să se retragă în afara cetății până se descoperă total și astfel devine un altfel de om, aproape o altă specie, interacțiunea cu ceilalți urmând a fi univalentă atunci.

• Dacă nu își permite retragerea din cetate, să continue viața în urbe, printre oamenii de lut, adoptând o atitudine ignorant funcțională, în care să încerce să rămână funcțional civic la locul de muncă și suficient de atent pentru a menține un parcurs cotidian fără surprize...însă adoptând o atitudine controlat ignorantă vizavi de tot ce se întâmplă în exterior.

Nu ne rămâne decât să ne rugăm fiecare pentru pace cu toate ale lumii...dar nu pace născută din ignoranța necunoștinței, ci o pace născută din înțelegere și din înțelepciune!

Poemul de mai jos s-a născut în urma înțelegerii faptului că un suflet care se caută, un suflet care se descoperă începe să câștige, în plan extrasenzorial, un fel de câmp gravitațional, aproape sufocant din perspectiva concretă, dar care îl decupează din cetate proiectându-l pe o verticală extrasenzorială într-un alt spațiu...într-un alt timp...

Gravitație

donofrei79@gmail.com