Un bărbat de 79 de ani care se afla în vizită la Vatra Dornei şi-a terminat excursia mai repede decât ar fi vrut. Venit la Vatra Dornei împreună cu familia, bărbatul a urcat cu telescaunul pe Dealul Negru.

La întoarcere, la punctul de îmbarcare în telescaun a primit instructajul din partea angajatului care era de serviciu. Din păcate, bărbatul nu a respectat instrucţiunile, iar în momentul în care scaunul a ajuns în dreptul lui s-a întors şi a fost lovit, după care s-a dezechilibrat şi a căzut pe platforma de beton.

Septuagenarul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Vatra Dornei, iar în urma consultației i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut minor cu plagă escoriată minimă regiune parietală stângă și fractură platou tibial”, fiind transportat apoi cu ambulanța la Spitalul Târgu Mureș.