Administrația locală rădăuțeană a stabilit programul activităților care se vor organiza în municipiu la 28 Noiembrie, când va fi sărbătorită Unirea Bucovinei cu România, cât și cel pentru 1 Decembrie – Ziua Națională a României. Pe 28 noiembrie, la ora 11.00, în parcul central din municipiu va dezvelit și sfințit ansamblul statuar Iancu, Tudor și Constantin Flondor, iar la ora 12.00, în sala Bibliotecii Municipale va fi organizat simpozionul „100 de ani de la Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu România”, unde vor fi prezentate o serie de comunicări științifice, va fi vernisată o expoziție de pictură, urmată de o lansare de carte și un program artistic. Pentru ora 14.30., în parcarea centrală este programat un spectacol artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Florile Bucovinei”, de elevii de la Clubul Copiilor și de la unitățile de învățământ din municipiu. Sâmbătă, 1 Decembrie – Ziua Națională a României, sala de ședințe a administrației locale va găzdui, la ora 11.00, o ședință solemnă a Consiliului Local, după care vor fi depuse coroane de flori la monumentele eroilor din vecinătatea Mănăstirii Bogdana și din cimitirul municipal. Imediat după acestea, pe platoul unde este amplasată statuia ecvestră a lui Bogdan Vodă va urma un spectacol susținut de Fanfara Trupelor de Carabinieri din Chișinău - Republica Moldova și de corul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”. În program se mai arată că în perioada 1-5 decembrie, la Casa Municipală de Cultură Rădăuți, se va desfășura festivalul de pian la patru mâini „Klavier Art Duo Festival” – ediția a II-a.