Procurorul Dumitru Dîmbu poate reveni în funcţia de şef al Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Decizia de încetare a suspendării din funcţie a lui Dumitru Dîmbu a fost luată la finalul săptămânii trecute de către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Dumitru Dîmbu a fost suspendat din funcţie în cursul anului 2014, când procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deschis o anchetă împotriva sa şi au formulat mai multe capete de acuzare.

La acea vreme, dar şi ulterior, Dumitru Dîmbu şi-a susţinut nevinovăţia şi a precizat că a fost victima unei înscenări. De altfel, procesul în care este implicat nici măcar nu a început pe fond, deoarece judecătorul de Cameră Preliminară de la Curtea de Apel Cluj a descoperit mai multe neregularităţi.

Între timp, Dumitru Dîmbu a intrat în avocatură, dar şi în afaceri. Deţine un pachet semnificativ din acţiunile SC Transporturi Auto SA Suceava, mai exact 15%, şi este o persoană cu putere de decizie în cadrul societăţii.