Viorica Dăncilă a declarat, luni, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va suplimenta bugetul MAE alocat organizării alegerilor prezidențiale, în condițiile în care votul se va desfășura timp de trei zile, iar numărul secțiilor de votare este aproape dublu față de alegerile precedente.

”Luăm toate măsurile pentru buna organizare a alegerilor. Vom suplimenta bugetul MAE, având în vedere faptul că în acest an votul în străinătate se va desfășura timp de trei zile și într-un număr de secții de votare aproape dublu, față de cele organizate la alegerile europarlamentare”, a declarat Viorica Dăncilă.

Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, printr-o hotărâre, încă 270 de secții de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, informează instituția. AEP a precizat că acum sunt 714 secții aprobate, din cele 838 preconizate a fi înființate.

Înființarea celor 270 de secții de votare a fost făcută de către AEP la propunerea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, au transmis reprezentanții Autorității, într-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.