Dacă în familia noastră s-a întâmplat ceva în timpul anilor în care am fost formați – ceva care a interferat cu iubirea părinților, cu mesajele pozitive transmise de adulți – în acest caz trebuie să ne reprogramăm mintea. E foarte rău dacă ascultăm vocile trecutului care ne spun, într-un fel sau altul, că nu suntem suficient de buni, de capabili, de inteligenți și că vom eșua. Calea prin care ne eliberăm de programarea negativă și ne îmbunătățim imaginea de sine este intenția deliberată de a lăsa în urmă acele experiențe nefericite ale trecutului. Când devenim adulți, nu mai e cazul să ne învinuim părinții. E timpul să devenim puternici și să facem propriile alegeri.

Putem începe prin a ne aminti cum eram în copilărie. Mental, separăm persoana care suntem azi de copilul din trecut și oferim iubire acestui copil  ca și cum el ar exista chiar aici, chiar acum, pentru că acel copil există cu adevărat în interiorul nostru. Căutăm fotografii de când eram mici și le așezăm în locurile în care ne petrecem cel mai mult timp, pentru a le vedea zilnic. Oferim iubire acelui copil, îi vorbim, îi spunem că este iubit, că este în siguranță și că va deveni o persoană puternică, echilibrată și fericită. Îi spunem că este o minune că s-a născut, că are valoare și că joacă un rol important în viața noastră. Purtăm cu noi imaginea acelui copil, în minte și în inimă, întreaga zi. Ori de câte ori nu ne simțim în largul nostru, suntem anxioși sau temători, ne imaginăm că persoana care trăiește acele sentimente este copilul din sufletul nostru. Ne întrebăm „Ce-aș putea face pentru a-l ajuta pe acest copil?" Apoi facem acel lucru pentru noi. Așa cum foamea ne determină să căutăm hrană, folosim aceste sentimente pentru a ne hrăni viața așa cum vrem noi.

Dacă am avea un copil hărțuit la școală, zi de zi, de un profesor ale cărui comentarii îi afectează stima de sine, nu am merge la acel profesor pentru a-i cere să ne trateze copilul cu bună credință și respect? Dacă profesorul nu-și schimbă atitudinea, nu am transfera copilul la o altă clasă, unde profesorul îi încurajează pe copii și face ca învățarea să fie o activitate plăcută? Dacă nu am avea la dispoziție o altă clasă, nu am muta copilul la altă școală?

Acum facem la fel și pentru noi. Vorbim cu managerul nedrept de la muncă sau cu oricine altcineva care ne tratează urât. Îi spunem persoanei că o respectăm, dar nu ne place felul în care ne tratează, că ne dorim să fim tratați cu bună credință și respect. Dacă omul nu-și schimbă comportamentul, putem părăsi acel loc de muncă sau acea relație toxică. Alegem să nu permitem să ne afecteze atitudinile toxice ale altora. Uneori nu ne putem schimba viața, dar ne putem schimba atitudinea. Când sănătatea ne este amenințată, ne schimbăm viața și părăsim situațiile nesănătoase, dar dacă nu putem face astfel, schimbarea felului în care privim lucrurile face minuni. Când alegem fericirea, toți cei din jur sunt influențați în bine.

Vorbim și cu criticul din mintea noastră. Când facem o greșeală, vocea din cap ne acuză că suntem proști, că nu merităm nimic sau că nu suntem suficienți de buni. Când greșim, nu ne mai ponegrim, ci suntem la fel de îngăduitori cu noi așa cum am fi cu un copil. Folosim greșelile ca instrumente de a învăța, nu ca pe experiențe umilitoare. Când învățăm ce anume să nu facem, data viitoare putem acționa diferit. Ne amuzăm pe seama noastră, ne iertăm și trecem mai departe.

Este important să încetinim ritmul, să acordăm atenție senzațiilor și să le acceptăm ca fiind ale noastre. Asta înseamnă să fim atenți la felul în care trăim și să fim mereu prezenți față de tot ceea ce ni se întâmplă. Nu evităm sentimentele găsindu-ne mereu alte ocupații, dirijându-ne atenția altundeva sau luând medicamente care să ne amorțească simțurile. Nu putem vindeca ceea ce nu simțim.

Unul dintre locurile în care ne arhivăm amintirile este inima. Chiar și inimile transplantate au amintirile lor și poartă mesajele donatorilor. Când evaluăm opțiunile pe care le avem și când ne asumăm decizii, e bine să-i permitem inimii să-și spună cuvântul și să lăsăm sentimentele să ne îndrume. Facem astfel încât orice activitate să fie însoțită de bucurie. Acceptăm că un lucru despre care simțeam într-un fel în trecut acum ne trezește alte sentimente. Onorăm ceea ce am devenit astăzi și nu ținem cu dinții de trecutul care nu ne mai este de niciun folos.

Acordăm atenție clipei de față și mai puțin trecutului sau viitorului. Când trăim în prezent, începem să conștientizăm că o lume perfectă ar fi lipsită de sens deoarece nu am avea posibilitatea nici să alegem, nici să ne dezvoltăm.

Psiholog Mihai Moisoiu