Numărul vaccinărilor anticovid în județul Suceava a crescut de la 100-150/ zi, săptămâna trecută, la aproape 800, în prima zi în care în România a fost posibilă administrarea celei de-a treia doze. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat că în cursul zilei de marți, 28 septembrie a.c., s-au vaccinat în județul Suceava 778 de persoane, dintre care 340 cu prima doza, 30 cu doza a II-a și 408 cu doza a III-a. În Gura Humorului s-au vaccinat 24 de persoane, Rădăuți – 54 de persoane, Fălticeni – 41, Vatra Dornei – 40, Câmpulung – 79, Iulius Mall Suceava – 293, drive – through Shopping City Suceava – 153, Siret - 38 și în cabinetele medicilor de familie - 56 de persoane.
Până la data de 28 septembrie 2021, în județul Suceava s-au vaccinat 106.682 de persoane, din care 85.546 de persoane au primit doza a II-a, iar primele 408 persoane din județ au primit și doza a treia. Reamintim că a treia doză de vaccin se efectuează cu vaccinurile Pfizer sau Moderna, conform procedurilor CNCAV.
Programarea persoanelor pentru administrarea dozei 3 se va realiza prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.
Comentarii