Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a criticat faptul că în timp ce guvernul se pregătește să închidă clasele cu 25-30 de elevi, PNL, partidul de guvernământ, a organizat nestingherit un congres cu 5.000 de delegați, încălcând în văzul lumii toate regulile de protecție și distanțare. „Congresul PNL a fost cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor care au respectat restricțiile pandemiei”, a spus Ioan Stan, care a adăugat că în acest context, carnetul de membru PNL a devenit mai important decât certificatul verde în exceptarea de la restricțiile impuse.
Ioan Stan consideră că românii trebuie să știe că nu există nici o prevedere legală care să permită organizare de întruniri politice cu participare fizică în limita a 50% din sală. Singura prevedere de acest gen se referă la activitățile din cadrul cinematografelor și sălilor de concerte. „Însă nu orice fel de activitate este permisă în aceste spații, ci doar activitățile instituțiilor culturale. Ori un partid politic nu-i instituție de cultură. Dar până și această prevedere este în fapt o șarlatanie tipică PNL-istă, realizată de aceștia cu câteva zile înainte când, profitând de faptul că sunt la putere, au emis HG 990/17 septembrie 2021, în care au permis ca evenimentele culturale în limita a 50% din sală să fie organizate până la o incidență de 6‰. Înainte de această HG, regula permite organizarea unor astfel de evenimente până la cel mult o incidență de 1,5‰. (HG 668/14 august 2020)”, a precizat liderul PSD Suceava. El a amintit că pe 14 august, când cazurile noi de Covid erau la jumătate, restricția era de patru ori mai severă decât atunci când a fost organizat Congresul PNL.
Ioan Stan a mai precizat că pentru a face lumină în acest abuz al celor de la PNL, PSD va solicita oficial Comitetului Național pentru Situații de Urgență să prezinte public avizul dat și invocat de liderii PNL prin care ar fi permis organizarea Congresului PNL. „Este obligatoriu ca lumea să știe cine a semnat avizul și în baza căror prevederi legale a fost acordat. De asemenea, PSD va chema în Parlament, la comisiile de specialitate, șefii poliției și ai DSU, DSP, CNSP pentru a explica de ce nu au intervenit pentru a aplica sancțiuni atunci când au fost sesizați înaintea și în timpul evenimentului, inclusiv prin numeroase apeluri la 112. Nu în ultimul rând, PSD îl va chema pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, să explice în fața Parlamentului și a poporului de ce a tolerat această mare bătaie de joc și a permis infectarea celor 5.000 de delegați PNL, pentru ca apoi aceștia să răspândească virusul pe întreg teritoriul României”, a mai declarat Stan. El se întreabă câți români vor muri din cauza nepăsării, neobrăzării, iresponsabilității, ipocriziei celor din PNL pentru care regulile anticovid se aplică numai românilor, nu și membrilor de partid.
Comentarii