Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical specific după ce a fost diagnosticat și tratat de COVID-19. Acestea sunt o parte din informațiile transmise de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Alexandru Flavian Sava, în cursul zilei de luni, 27 septembrie, printr-un comunicat de presă. În acest fel, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților aduce lămuri cu privire la starea de sănătate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, după ce au apărut în presă informații cum că arhiereul ar fi în stare gravă, internat la Iași, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.
„La acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical și proceduri specifice după ce a fost diagnosticat și tratat corespunzător în urma contractării virusului Covid-19. Precizăm totodată că Înaltpreasfinția Sa nu a fost niciodată intubat sau într-o stare gravă”, se precizează în comunicat. De asemenea, pr. Alexandru Flavian Sava a mai completat că Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a stat aproximativ două săptămâni în carantină, „timp în care, parte din aceste zile a fost și internat”. Prin intermediul purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Înaltpreasfinția Sa Calinic mulțumește respectuos tuturor celor care l-au susținut cu rugăciunile: monahi și monahii, preoți, credincioși și credincioase, tineri și bătrâni, elevi și studenți, în această perioadă dificilă. Dumnezeu să ne aibă în sfânta Lui pază”.
Comentarii