Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava și polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava au efectuat percheziții în cazul membrilor a două grupări despre care s-au adunat probe că au făcut transporturi mari de contrabandă peste fâșia verde, în special prin dreptul localităților Bilca și Vicovu de Sus. În cazul transporturilor interceptate a fost vorba de cantități mari de țigări confiscate, de la 5.000 de pachete în sus. 

Prin activităţile infracţionale ce au putut fi probate, cele două grupări care s-au intersectat ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 850.000 lei, aşa cum rezultă din adresele Direcţiei Regionale Vamale Iaşi.

Doi dintre membrii grupărilor sunt acuzați și de trafic de migranți, după ce au transportat la Suceava opt afgani.

Grupările au început să acționeze anul trecut și au crescut, adunând membri noi. S-au produs chiar și fracțiuni, unul dintre membri alegând la un moment dat să acționeze singur.

 

Principalii vizați de ancheta DIICOT

23 de suspecți au fost vizați de percheziții, marea majoritate fiind conduși la sediul DIICOT pentru a fi audiați. Câțiva dintre ei nu au fost găsiți totuși la domiciliu. După audieri maraton, pe parcursul zilei de marți, marți noapte au fost emise opt ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Un prim grup infracțional, rezultă din ancheta DIICOT, se învârtea în jurul lui Constantin-Romică Mucea, în vârstă de 35 de ani, din Bilca. Acesta este acuzat că, alături de fratele său și de Adelin Petruț Cuciurean, în vârstă de 20 de ani, tot din Bilca, și alți complici, împreună cu cetățeni ucraineni, a constituit un grup infracțional organizat în cursul anului 2020 și, începând cu octombrie 2020, au introdus peste fâșia verde, pe la Bilca, importante cantități de țigări (5.000-6.000 de pachete per transport).

Mihai Ungurean, în vârstă 34 de ani, Vasile Ungurean, în vârstă de 31 de ani, plus Ionuț Iulian Cotos (fost Juravle), în vârstă de 33 ani, toți din Vicovu de Sus, împreună cu cetățeni ucraineni, sunt și ei acuzați că acționau ca grup infracțional, preluând țigări de la complicii ucraineni, de regulă din zona localității Vicovu de Sus

 

Comunicau pe aplicații și se foloseau de mașini cu motoare cât mai puternice

De regulă, pentru a comunica, membrii grupării foloseau stații de emisie-recepție și aplicațiile WhatsApp, Facebook, Messenger și Telegram, cunoscând că acestea nu pot fi interceptate și înregistrate atât de ușor precum cele telefonice. Chiar și așa, convorbirile erau oricum scurte și codate.

Membrii grupării schimbau frecvent telefoane și acționau cu autovehicule de teren cu motoare de capacitate mare, pentru a putea scăpa de mașinile de la Poliția de Frontieră.

Autoturismele de teren aveau numere de Anglia sau numere românești false.

 

Afgani aduși la Suceava și lăsați în parcarea Iulius Mall 

De altfel, pe parcursul anchetei, o parte din inculpați au comis un adevărat șir de infracțiuni pentru care vor fi judecați. Este vorba de conducere fără permis, conducere cu număr fals de înmatriculare sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat. 

De exemplu, pentru a evita prinderea sa în timp ce făcea contrabandă, Adelin Petruț Cuciurean ar fi trecut în Ucraina peste fâșia verde, revenind ulterior, peste câteva zile, tot prin zona verde. De aici, în sarcina acestuia s-a reținut și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Același Cuciurean şi un alt inculpat sunt acuzați că au preluat cu două mașini opt migranți din Afganistan, din zona de frontieră Bilca, și i-au adus până în parcarea Iulius Mall

Cei opt migranți s-au dus apoi pe jos la sediul Jandarmeriei Suceava, unde au solicitat statut de refugiat.

 

La percheziții s-au ridicat șapte mașini și aproape 12.000 de pachete de țigări

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate în vederea cercetărilor următoarele bunuri: șapte autoturisme, un microbuz, sume de bani (20.900 lei și 11.600 euro), 11.995 pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară (24 de baxuri), 30 telefoane mobile, 25 cartele SIM, 21 staţii emisie-recepţie, 2 binocluri (din care unul cu vedere pe timp de noapte), 351 cutii materiale pirotehnice, 16 plăcuţe de înmatriculare (România, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia), precum şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

 

Patru mandate de arestare pentru 30 de zile emise de judecători

Miercuri, 24 noiembrie, Constantin Mucea, în vârstă de 36 ani, din Bilca, Adelin Petruț Cuciurean, în vârstă de 20 de ani, tot din Bilca, Mihai Ungureanu, în vârstă de 35 ani, și Vasile Ungurean, de 31 ani, ultimii doi din Vicovu de Sus, au fost prezentați în fața Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă formulată de DIICOT. Aseară, Tribunalul Suceava a admis toate cele 4 propuneri și a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru următoarele 30 de zile. Mandatele de arestare pot fi contestate la Curtea de Apel Suceava.

Alți patru inculpați au fost plasați sub control judiciar, după 24 de ore de arest. Este vorba de Marius Galan, Ionuț Belici, Ionuț Cotos și Constantin Ungurean, tot din Bilca și Vicovu de Sus.

Inculpaţii amintiți în acest material se bucură de prezumția de nevinovăţie până la o sentinţă definitivă a instanțelor de judecată.