Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cuşnir, a transmis, ieri, printr-un comunicat de presă, câteva precizări legate de afirmaţiile fostului său coleg de partid şi consilier municipal, Cristian Boberschi, făcute de acesta după decizia Tribunalului Suceava de a anula excluderea sa din PSD. Cuşnir afirmă că Neculai Cristian Boberschi ”ori minte prin omisiune, ori nu ştie să citească o sentinţă a Tribunalului Suceava”.

Preşedintele OM a PSD Suceava susţine că respingerea ca nefondată, de Tribunalul Suceava, a cererii de anulare a procesului verbal întocmit de Biroul Organizaţiei Municipale PSD, înregistrat sub nr. 32/19.12.2016, este echivalentă cu aceea că hotărârea OM a PSD, de retragere a sprijinului politic, ”este fondată şi confirmată de către instanţă”. Asta, deşi la punctul precedent decizia instanţei a fost de anulare a hotărârii Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD de excludere şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară. ”Situaţia anterioară” a lui Boberschi a fost de membru PSD şi consilier municipal. Practica judiciară arată că un proces-verbal este anulat atunci când nu conţine informaţiile necesare pentru validitatea lui deoarece procesul-verbal reprezintă consemnarea unui eveniment/fapte, nu un eveniment/faptă în sine. Neanularea procesului-verbal poate să arate că acesta a fost redactat corect, dar nu presupune obligatoriu că şi acţiunea pe care o consemnează a fost realizată cu respectarea procedurilor.

 

PSD Suceava, prin preşedintele său, anunţă că nu-l mai vrea pe Boberschi membru de partid

”Neculai Cristian Boberschi atacă echipa din care a făcut parte, deşi echipa nu îl mai doreşte, pentru că el nu s-a supus regulilor echipei şi nu a înţeles spiritul muncii în echipă. În acest sens, echipa s-a exprimat cu 18 voturi pentru retragerea sprijinului politic şi unul împotrivă. Fiecare partid are norme interne, prevăzute în statut, pentru evaluarea activităţii membrilor. Deoarece Neculai Cristian Boberschi pare a fi foarte grăbit, nu are răbdare să aştepte motivarea instanţei şi dezinformează presa şi opinia publică suceveană, datorită demersurilor sale şi pentru a-i facilita dialogul cu Biroul Organizaţiei Municipale a PSD, suntem nevoiţi ca săptămâna viitoare (săptămâna aceasta - n.r.) să reevaluăm munca, meritele, activitatea în cadrul PSD Suceava, dar şi atitudinea şi probitatea morală a domnului Neculai Cristian Boberschi, pentru întreaga perioadă cât a fost membru al PSD, dar şi după ce i-a fost retras sprijinul politic. În urma acestei evaluări, în funcţie de decizia Biroului Organizaţiei Municipale, vom face o nouă propunere către Comitetul Executiv Judeţean al PSD”, arată Dan Ioan Cuşnir în comunicat.

Totodată, el apreciază că Boberschi nu doreşte să facă parte din echipa PSD Suceava şi că singurul lucru pe care îl vizează este să redevină consilier local ”pentru a putea face jocul lui Ion Lungu, al lui Lucian Harşovschi şi al PNL şi pentru a-şi recupera sumele de bani pe care atât el, cât şi Daniel Apetroaie afirmă că le-ar fi cheltuit pentru a deveni consilieri locali”.