Inspectorii sanitar-veterinari au dat AMENZI pe litoral pentru depozitarea neconformă a alimentelor
Mediafax.ro
Inspectorii sanitar veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care fac parte din Comandamentului Sezon Estival 2017, au amendat, la sfârşitul săptămânii, două unităţi de alimentaţie de pe litoral, unde au găsit alimente depozitate neconform, scrie Mediafax.Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmis MEDIAFAX, au fost controlate, sâmbătă şi duminică, 23 de unităţi de alimentaţie din cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.„Au fost verificate 23 de unităţi, iar la două dintre acestea s-au constatat neconformităţi cu privire la depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, motiv pentru care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 4.000 de lei”, se arată în comunicat.
Comentarii