Radu Mazăre, condamnat la patru ani cu suspendare, în cazul retrocedărilor ilegale de terenuri. Nicuşor Constantinescu a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Instanţa s-a pronunţat după 9 ani de procese
Mediafax.ro
Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat, luni, la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro, scrie Mediafax.Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis şi ca fostul edil să nu aibă voie să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi nici să nu ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Comentarii