CAZUL bărbatului din Argeş, convertit la Islam şi suspectat de terorism: Românul şi-a ameninţat mama cu moartea şi a strigat „Allah Akbar”
Mediafax.ro
Ionuţ Cătălin Bălan, bărbatul suspectat de terorism, şi-a ameninţat mama cu moartea, folosindu-se de un cuţit de bucătărie, şi a ieşit din casă strigând „Allah Akbar”, arată judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, în motivarea deciziei de arestare a acestuia, scrie Mediafax.În documentul citat, judecătorii subliniază că Ionuţ Cătălin Bălan avea o plăcere deosebită să strige în public „Allah Akbar”, acest lucru petrecându-se de mai multe ori în metrouri din Franţa.„Inculpatul relatează cu încântare cum reuşea să creeze panică în metroul din Franţa, strigând cu voce tare „Allah o Akbar!”, moment în care toţi cei prezenţi erau speriaţi (`M-am îmbrăcat bine... Cum mă îmbrac eu, ca musulmanii... Chiar ziceai că sunt d'ăla... (...) Şi când am ieşit din metrou am strigat tare Allah o Akbar! Toţi s-au lăsat în jos, aşa... Să mor dacă te mint... când am ieşit din metrou şi am făcut repede dreapta, patru maşini de poliţie...`”, potrivit documentului prin care instanţa îşi motivează decizia de arestare a presupusului terorist.
Comentarii