Comemorarea a 120 de ani de la naşterea prof. Orest Bucevschi, la Păltinoasa
Daniela MICUŢARIU
Parohia ortodoxă „Sf. Nicolae” din Păltinoasa, împreună cu Primăria Păltinoasa organizează vineri, 14 iulie, la Troiţa din Vatra satului Păltinoasa (la Oltoană), evenimentul cultural intitulat: „Comemorarea a 120 de ani de la naşterea arhidiaconului, prof. univ. dr. Orest Bucevschi” (n. 14 iulie 1897, Păltinoasa – d. 6 mai 1992, Bucureşti), scriitor şi vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din Cernăuţi. Programul zilei de vineri: între orele 18:00 – 19:00 – Ceremonie religioasă de pomenire; între orele 19:00 – 20:00 – Cuvânt de deschidere şi comunicări; între orele 20:00 – 20:30 – Concert de imnuri religioase. Lucrări ale regretatului prof. Viorel Grigoraş vor fi expuse în cadrul unei expoziţii de icoane. La eveniment sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc să aducă un prinos de recunoştinţă teologului, profesorului, patriotului şi omului de cultură Orest Bucevschi.
Comentarii