O furtună deosebit de violentă, de doar 20 de minute, însoțită de vânt puternic, a smuls acoperișul Școlii Gimnaziale Vadu Moldovei.
Bucăți mari de tablă s-au desprins de pe clădire, fiind luate pe sus de rafalele puternice și împrăștiate peste tot în curtea școlii. Incidentul a avut loc joi, 6 iulie, în jurul orei 16.00.
Primarul din Vadu Moldovei, Maricel Iacob, a menționat acoperișul trebuie schimbat total, fiind vorba despre o învelitoare veche și ulterior consolidată.
Școala de la Vadu Moldovei este prinsă într-un proiect de reabilitare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrările prevăzute în proiect fiind de montare a unei centrale termice și reabilitare a grupurilor sanitare în vederea obținerii avizului de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Valoarea proiectului este de 1.600.000 lei.
La Școala Gimnazială din Vadu Moldovei învață aproximativ 200 de elevi.
Comentarii