Penitenciarele ar putea fi obligate să realizeze un raport social personalizat către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru deţinuţii care mai au de executat trei luni din pedeapsă, măsura urmând să eficientizeze integrarea acestora pe piata muncii, potrivit unui proiect de lege, scrie Mediafax."Centrele de detenţie au obligaţia de a realiza un raport social personalizat către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru persoanele care mai au de executat 3 luni din pedeapsa privativă de libertate", potrivit unei iniţiative legislative pentru completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, depuse la Senat, de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL.