Un italian în vârstă de 54 de ani a fost protagonistul unui scandal în trafic la Câmpulung Moldovenesc, după ce a refuzat să se legitimeze și să-i fie verificată alcoolemia. Italianul a fost încătușat și în cele din urmă a suflat în etilotest, rezultând o stare avansată de ebrietate. Mai mult, după interogarea bazei de date a rezultat că acesta nu are nici permis de conducere. Incidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 18.40. Un echipaj rutier a tras pe dreapta un autoturism Mercedes pe strada Alexandru Bogza din Câmpulung Moldovenesc. În mașină a fost găsit un bărbat care era în evidentă stare de ebrietate. „S-a procedat la legitimarea acestuia, suspectul refuzând orice colaborare cu polițiștii, totodată refuzând și testarea cu aparatul etilotest”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.Polițiști au intervenit în forță și l-au imobilizat pe italian, acesta fiind încătușat și condus la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc. După interogarea bazei de date a rezultat că italianul, domiciliat în Torino, nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. La sediul Poliției, bărbatul a acceptat în cele din urmă să fie verificat cu etilotestul. A rezultat concenrația de 1,10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus și la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Pe numele italianului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.