O tânără familie din Rădăuți a fost implicată într-un groaznic accident rutier la Milișăuți, după ce mașina condusă de tânărul de 27 de ani a fost scăpată de sub control într-o depășire și s-a răsturnat de mai multe ori în afara drumului. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10.30, pe DN 2H, lângă Gara din Milișăuți. Romeo Rusu, în vârstă de 27 de ani, conducea un autoturism Audi A4, pe direcția dinspre Rădăuți spre Suceava. Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri rezultă că șoferul a intrat în depășirea unei coloane de mașini, iar în timpul manevre a scăpat mașina de sub control. Roata din stânga a mașinii a ‘prins” acostamentul, iar de aici încolo tragedia a fost iminentă. Mașina s-a răsturnat de mai multe ori în afara drumului. Tânărul de 27 de ani a fost găsit mort într-un lan de grâu, fiind proiectat în afara autoturismului, în timp ce soția și fiica sa, în vârstă de 3 ani și 6 luni, au suferit leziuni grave. Ambele au fost transportate la Spitalul Județean Suceava. Ambele aveau fracturi multiple, însă medicii erau mult mai îngrijorați referitor la starea fetei. Micuța era în stare de comă, iar examenul tomograf a indicat contuzii hemoragice la nivel cerebral și mai multe fracturi de calotă. Medicii sperau totuși ca starea acesteia să evolueze pozitiv.