Bukovina Vicovu de Jos a pierdut cu scorul de 7-5 meciul susţinut duminică pe terenul celei de-a doua clasate, Luceafărul Buzău, în cadrul etapei a XVI-a a Ligii secunde de futsal. Gazdele şi-au asigurat victoria prin golurile marcate de Bobe (3), Marcu (3) şi Ghiţulescu, în vreme ce oaspeţii au punctat prin Zlotar (2), Toader (2) şi Solcan.

Sucevenii şi-au pus mari speranţe în acest joc, pentru că un eventual succes le-ar fi permis să spere în continuare la o poziţionare pe locul secund la finalul campionatului, care le-ar fi dat dreptul de participare la barajul pentru promovarea în primul eşalon.

„Ca urmare a acestui eşec am pierdut orice speranţe la promovare. Acum nu ne rămâne decât să tratăm cu seriozitate meciurile următoare, pentru că ne dorim să terminăm campionatul cât mai sus în clasament, poate chiar pe podium”, a declarat antrenorul-jucător al Bukovinei, Cristin Burlică.

În etapa viitoare, Bukovina Vicovu de Jos va primi sâmbătă, de la ora 15.00, vizita penultimei clasate, Kereszthegy Remetea.

 

Rezultate înregistrate în etapa a XVI-a:

Dinamo Leonardo Oradea - Pro-Tineret Sighişoara 13-6    
Kereszthegy Remetea            - CFF Clujana Cluj-Napoca 1-12     
Ceahlăul Piatra Neamţ - Colţea 1920 Braşov 3-6    
Fortius 2014 Buzău - West Deva 12-7         
Luceafărul Buzău - Bukovina Vicovu de Jos 7-5    
AS Inter Gheorgheni - KSE Târgu Secuiesc 3-2

 

Clasament

1.         CFF Clujana Cluj-Napoca     16        13        0          3          174-61            39
2.         Luceafărul Buzău       16        11        1          4          98-75              34
3.         Colţea 1920 Braşov    16        13        0          3          104-52            29
4.         KSE Târgu Secuiesc   16        9          2          5          102-81            29
5.         Ceahlăul Piatra Neamţ           16        8          2          6          93-77              26
6.         Bukovina Vicovu de Jos        16        10        0          6          118-85             24
7.         Fortius 2014 Buzău    15        8          0          7          76-63              24
8.         AS Inter Gheorgheni  15        5          2          8          68-88              17
9.         West Deva      16        5          2          9          77-122            17
10.       Dinamo Leonardo Oradea     16        3          2          11        71-115             11
11.       Kereszthegy Remetea            16        2          2          12        68-119             8
12.       Pro-Tineret Sighişoara            16        1          1          14        47-158            4

Notă: Gruparea Colţea Braşov a fost penalizată cu 10 puncte, iar Bukovina Vicovu de Jos cu 6 puncte!