Institutul Naţional de Sănătate Publică a confirmat, marţi, că încă două persoane au murit din cauza gripei, fiind vorba despre doi bărbaţi de 63 şi 49 de ani, care aveau şi alte probleme de sănătate, dar care nu au fost vaccinaţi antigripal, scrie Mediafax.Potrivit INSP, este vorba despre doi bărbaţi, unul de 63 de ani, din Cluj, şi celălalt de 49 de ani, din judeţul Mureş, ambii nefiind imunizaţi antigripal şi având condiţii medicale preexistente.De la debutul sezonului 2017-2018, numărul total de decese din cauza gripei a urcat la 99.Potrivit INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute, respectiv gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii, a fost de 141.069, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.452) şi cu 4.5% mai faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (134.922).