Echipa de rugby juniori sub 17 ani a Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului a evoluat pentru ultima oară în acest sezon al Campionatului Naţional în faţa propriilor suporteri, pe stadionul Tineretului. Campioni naţionali pentru al treilea an la rând, elevii antrenorului au evoluat în compania echipei CSŞ 2 Baia Mare, într-un meci în care s-au impus cu scorul de 22 – 0. Partida s-a disputat pe o vreme neprielnică, jocul din teren fiind unul destul de echilibrat. În prima parte, gazdele au deschis scorul după o lovitură de pedeapsă transformată de Conache şi până la pauză au făcut 10 – 0 după un eseu reuşit de Cioltan şi o transformare fructificată de Conache. În repriza secundă, elevii lui Andrei Varvaroi au mai reuşit două eseuri prin Bandol şi Nichitean, dar şi o transformare prin acelaşi Conache.

„Vremea nu a fost ideală, deoarece a plouat tot meciul, dar jocul a fost unul echilibrat, de luptă, cu un adversar bun. Joi vom încheia sezonul cu un meci la Cleopatra Constanţa, unde ne dorim o evoluţie bună şi fără accidentări”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi.

CSŞ Gura Humorului a început meciul cu Baia Mare în formula: Davidoiu, Vasilovici, Legean, Cătună (c), Tucaliuc, Limbosu, Cojocariu, Sidău, Daraban, Conache, Antonesi, Nichitean, Cioltan, Barău şi Gârda. Au mai intrat: Bârsan, Ţurcanu, Floriştean, Mureşan, Bandol, Mircea şi Alexandru Ursache.

Sâmbătă, humorenii vor sărbători finalul de campionat la toate grupele de vârstă, copii, juniori şi seniori, pe stadionul Tineretului, ocazie cu care vor fi premiaţi campionii naţionali din acest sezon, juniorii sub 17 ani, care reuşesc să obţină al treilea titlu consecutiv, după cele de la sub 15 şi 16 ani.    

 

Etapa a 16-a

CSŞ Gura Humorului -  CSŞ 2 Baia Mare                22 – 0
C.T. Dinicu Golescu -  ACSOV Pantelimon               3 – 5
CSM Bucureşti - C.N.A.V - CS Dinamo                  19 – 9
CS Cleopatra Mamaia şi  CTTV Galaţi au stat

 

Clasament

1. CSŞ Gura Humorului         13        13        0          0          480      91        8pb      60pct
2. CS Cleopatra Mamaia        12        8          0          4          430      138      7          39
3. CSM Bucureşti                   12        8          0          4          313      130      7          39
4. C.N.A.V - CS Dinamo      12        7          0          5          246      127      7          35
5. CSŞ 2 Baia Mare               12        7          0          5          353      206      5          33
6. C.T. Dinicu Golescu          13        3          0          10        243      242      5          16
7. ACSOV Pantelimon           13        3          0          10        151      361      2          14
8. CTTV Galaţi                      12        1          0          11        22        855      1          5