80 de persoane din două localități ale județului Bistrița-Năsăud au fost evacuate preventiv, în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale, informează Mediafax.

Reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bistrița au anunțat că 40 de persoane din cartierul Viișoara, orașul Bistrița, și alte 40 din comuna Budacu de Jos sunt evacuate preventiv, în condițiile în care au fost depășite cotele de atenție pe mai multe râuri din județ.

Persoanele evacuate sunt adăpostite temporar la rude sau vecini ale căror locuințe nu sunt expuse riscului de a fi inundate, potrivit purtătorului de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Județul Bistrița-Năsăud se află sub avertizare cod roșu de inundații până marți la ora 15.00.