Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Suceava pentru desemnarea constructorului primei celule a depozitului de deşeuri din comuna Moara a fost câştigată de firma austriacă Alpine Bau Gmbh Wals din Siezenheim. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, a declarat că membrii comisiei de licitaţie au avut de ales între nouă oferte depuse de 24 de firme de construcţii din România şi din străinătate. Cadariu a arătat că, în condiţiile în care până pe data de 30 martie 2010 nu se vor depune contestaţii la licitaţie, Consiliul Judeţean Suceava va putea încheia contractul de execuţie cu firma Alpine Bau. 
Valoarea estimată a proiectului este de 26,7 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Potrivit proiectului, termenul de execuţie a primei celule de la depozitul ecologic de deşeuri din Moara este de 6 luni.
Daniel Cadariu a mai precizat că investiţia în construcţia primei dintre cele trei celule, câte va avea groapa de gunoi din comuna Moara, va fi începută din fondurile Consiliului Judeţean Suceava. El a adăugat că firma care asigură consultanţa în proiectul de gestionare a deşeurilor din judeţul Suceava ar putea să depună, la începutul lunii aprilie a.c., la Uniunea Europeană, întreaga aplicaţie pentru obţinerea finanţării europene. 
„Reamintim faptul că proiectul administraţiei judeţene privind implementarea unui sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Suceava, în valoare de aproximativ 52 milioane euro, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu, Axa 2, urmează a fi aprobat în prima jumătate a anului 2010. După aprobarea finanţării europene, sumele eligibile investite vor fi recuperate”, a explicat Cadariu. Vicepreşedintele CJ Suceava a mai spus că prima celulă a depozitului de deşeuri din Moara ar putea fi finalizată în perioada septembrie – octombrie 2010.