Corneliu Popovici: PMP Suceava a ieșit mai consolidat din aceste alegeri decât era acum o lună
Preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici
Dan COMAN
Preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici, consideră că, deşi organizația pe care o conduce nu a reuşit să atingă pragul de 5% în urma alegerilor de duminică, 25 mai, există totuşi o serie de aspecte pozitive în urma acestui proces electoral. Corneliu Popovici a spus că aceste alegeri au reprezentat un prim exerciţiu electoral pentru PMP, adăugând că la nivel naţional s-a reuşit depășirea pragului electoral, deşi rezultatul nu este „cu două cifre”. „Rezultatul de la judeţ nu este cel propus, însă din toată această acţiune PMP Suceava a ieşit mai consolidat decât acum o lună. Asta în condiţiile în care aproximativ 90% dintre membrii noştri sunt oameni care nu au mai făcut politică şi tineri, care au luat contact pentru prima dată cu alegerile. O echipă funcțională o formezi în timp. Şi sunt formaţiuni politice cu vechime în judeţ care şi-au format o garnitură în câteva mandate până au ajuns să funcționeze aproape perfect. Şi sunt convins că o să ajungem şi noi la acest nivel, pentru că la finalul acestei campanii am ajuns un colectiv mai unit decât eram acum câteva luni”, a ţinut să precizeze Popovici.
Bravo PMP .sunte/ti mai puternici chiar decat erati in urma cu doi ani ,cand nici nu erati zamisliti de mascota partidului , cea care incaseaza scuipatii pe unde merge.dsela scuipat o sa cresteti ca voinicii din poveste ,intr/un an cat pnl in sapte.ha,ha,ha....
Comentarii
Bravo PMP .sunte/ti mai puternici chiar decat erati in urma cu doi ani ,cand nici nu erati zamisliti de mascota partidului , cea care incaseaza scuipatii pe unde merge.dsela scuipat o sa cresteti ca voinicii din poveste ,intr/un an cat pnl in sapte.ha,ha,ha....