PDL, PPDD şi PMP, despre discursul de 20 de secunde al lui Ponta: Dispreţ marca Adrian Năstase
Mediafax.ro
Reprezentanţii PDL, PPDD şi cei ai PMP l-au criticat, luni, în plenul Parlamentului, pe Victor Ponta pentru discursul foarte scurt, de 20 de secunde, la adresa moţiunii de cenzură a opoziţiei, arătând că premierul a avut o "atitudine dispreţuitoare, marca Adrian Năstase", informează Mediafax.Liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu, a venit la tribuna Parlamentului purtând o vestă albă pe care scria "Ponta la Guvern, România în infern!", el precizând că formaţiunea sa va vota moţiunea de cenzură.Andreea Paul (PDL) a susţinut, în timpul dezbaterilor moţiunii de cenzură, că este pentru prima dată când un premier "îşi permite să-şi bată joc de Parlamentul României". "Puteaţi să transmiteţi un simplu fax în care să vă demascaţi superficialitatea! Această moţiune ar fi trebuit dezbătută înainte de alegeri, dar v-a fost frică, domnule prim ministru!", a arătat Paul.Ea a spus că Ponta, Dragnea şi Oprea încearcă să transforme rezultatul alegerilor europarlamentare într-o victorie. "Ştiţi bine că nu este aşa şi ştiţi bine că la toamnă o luaţi zdravăn pe cocoaşă!", a adăugat Andreea Paul.
Comentarii