Peste 600 de social-democraţi suceveni au fost prezenţi sâmbătă, 20 septembrie 2014, la lansarea candidaturii liderului PSD, Victor Ponta, pentru funcţia de preşedinte al României. Evenimentul a avut loc pe stadionul Arena Naţională din Bucureşti, în prezenţa a aproximativ 70.000 de militanţi social-democraţi. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Maftei, a precizat că dincolo de dimensiunile evenimentului, important a fost mesajul PSD, cel mai mare partid din România, şi al candidatului Victor Ponta, şi anume că „avem nevoie de o nouă Mare Unire, care să ne permită să construim pentru viitor”. Ioana Maftei a spus că la evenimentul de sâmbătă a fost lansat cel mai consistent şi coerent program prezidenţial de după Revoluţia din 1989, “După integrarea în lumea democratică euro-atlantică a sosit timpul să construim România Puternică”, proiect care îşi propune ţinte clare pentru a oferi României o direcţie pentru următorii 20 de ani.