Fiul lui Sorin Catană, şeful Poliţiei Locale Vaslui, în vârstă de 17 ani, a fost înjunghiat în parcarea Consiliului Judeţean, din zona centrală a oraşului, de un bărbat căutat de poliţiştii de investigaţii criminale, adolescentul fiind preluat de o ambulanţă şi dus la spital, unde a rămas internat, informează Mediafax.Potrivit primelor informaţii oferite de către poliţiştii vasluieni, incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în zona parcării Consiliului Judeţean Vaslui, după ce fiul şefului Poliţiei Locale Vaslui a fost şicanat cu o lanternă de către doi tineri, în timp ce se plimba cu prietena sa în zona centrală a municipiului.Deranjat de reproşurile primite, unul dintre tineri a reacţionat violent şi l-a înjunghiat pe tânărul de 17 ani în zona abdominală.Ulterior, adolescentul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a rămas internat.