Bătrână păcălită să cumpere cartele telefonice de peste 1.100 de lei pentru un fals nepot
O femeie de 78 ani, din municipiul Suceava, a reclamat sâmbătă, în jurul orei 14.40, la poliţie faptul că a fost înşelată de o persoană necunoscută.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 13.30, victima a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat care s-a recomandat ca fiind nepotul său şi care i-a cerut să-i încarce telefonul mobil și să-i comunice codurile de reîncărcare.Astfel, deși a fost avertizată de vânzătoare privind o posibilă înșelăciune, femeia a cumpărat 8 coduri de reîncărcare, pentru care a plătit suma de 1.103,52 lei, după care i le-a comunicat presupusului nepot. Ulterior, persoana vătămată l-a sunat pe nepotul ei, pe numărul pe care îl avea memorat într-o agendă, ocazie cu care acesta a negat că ar fi sunat-o şi i-ar fi cerut reîncărcarea telefonului mobil.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii