Tânăr agresat de agentul de pază de la un club din Suceava
Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.30, de un tânăr de 22 ani, din comuna Marginea, despre faptul că a fost agresat de un agent de pază de la club din Suceava.Polițiștii deplasați la faţa locului au stabilit faptul că, în jurul orei 01.30, victima a mers la club cu doi prieteni, ocazie cu care, la bar, a avut o discuţie cu unul din agenţii de pază, legată de una dintre cliente.Ulterior, în jurul orei 03.00, când a părăsit clubul, tânărul de 22 de ani a fost acostat de agentul de pază, care, fără motiv, l-a lovit cu pumnii. „Cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii