CSM Suceava a obținut o victorie muncită în fața propriilor suporteri
CSM Suceava
Marius SUIU
Vineri, în etapa a treia din Divizia Națională de Rugby, echipa locală CSM Suceava a reușit a doua victorie din acest sezon, prima pe teren, chiar în fața propriilor suporteri, scor 21 – 15 în disputa cu RCM Galați. Chiar dacă au avut în față un adversar mult mai puternic față de sezonul trecut, sucevenii au dat o replică bună în teren, ajutați de Octavian Scolobiuc, pilier ce a fost într-o zi foarte bună la loviturile de picior, dovadă fiind cele trei lovituri de pedeapsă și o transformare fructificate din poziții destul de dificile. La pauză, CSM Suceava conducea cu 13 – 8, după un eseu reușit de Tepșanu și transformat de Scolobiuc, acesta din urmă fructificând și două lovituri de pedeapsă. În partea a doua, oaspeții au pus presiune pe apărarea suceveană, iar Ștefan Ștefăroi a interceptat un balon și după o cursă de 75 de metri a marcat al doilea eseu al CSM-ului. Scolobiuc a mărit diferența cu o lovitură de pedeapsă de la 45 de metri, iar în ultima fază, gălățenii au reușit și ei primul eseu, cu o transformare fructificată, plecând acasă cu bonusul defensiv, scor final 21 – 15.
Comentarii