PF Daniel îndemnă clerul şi credincioşii, în Pastorala de Paşte, să fie alături mai ales de cei din spitale, orfelinate, închisori, azile de bătrâni şi de oamenii în suferinţă şi sărăcie, în întristare şi singurătate, aducând astfel în viaţa lor lumina Învierii, informează Mediafax."Fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim în jurul nostru martori şi slujitori ai păcii şi bucuriei lui Hristos Cel înviat, mai ales în spitale, orfelinate, închisori, azile de bătrâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, întristare şi singurătate. Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni. Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale şi culturale româneşti", spune patriarhul Daniel în Pastorala intitulată "Învierea lui Hristos -Lumina Bucuriei Veşnice".Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Române explică semnificaţia Învierii pentru ortodocşi, dar şi a lumânărilor, ouălor vopsite sau încondeiate, a veşmintelor liturgice de Paşte şi a hainelor noi purtate de credincioşi.