Miercuri, la ora 07.40, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată cu privire la faptul că s-au sustras bunuri dintr-un autocar aflat în parcarea unui hotel din localitate. Echipa operativă deplasată la faţa locului a stabilit faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute, prin forțarea ușii din dreapta față a autocarului aparținând unei societăţi comerciale din Călărași, au pătruns în interior, de unde au sustras un DVD-player, o borsetă în care se afla o sumă de bani şi mai multe carduri. „În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.