România susţine începerea efectivă a negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană până la sfârşitul anului, a declarat, joi, la plecarea în Serbia, preşedintele Klaus Iohannis, precizând că ţara vecină este un partener cheie pentru Bucureşti, informează Mediafax."Dorim să reiterăm interesul României pentru această regiune a Balcanilor de Vest", a spus preşedintele, precizând că aderarea Serbiei la UE este o "etapă esenţială", iar România susţine începerea efectivă a negocierilor de aderare până la sfârşitul acestui an.Iohannis va avea întâlniri cu omologul său sârb, Tomislav Nikolić, cu prim-ministrul, Aleksandar Vučić, şi cu preşedintele Parlamentului, Maja Gojković, iar un punct important pe agenda vizitei oficiale de o zi va fi întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor.