O patrulă de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni ce executa serviciul de patrulare, miercuri, în jurul orei 22.15, a observat doi tineri care au ieşit din scara unui bloc de pe strada Baladei, având asupra lor o bicicletă și care, la vederea autospecialei de poliție, au abandonat bunul și au fugit.Polițiștii au reușit prinderea unui minor de 14 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care locuieşte fără forme legale în comuna Şcheia, care împreună cu un alt un minor de 14 ani, din comuna Șcheia, a sustras din scara blocului bicicleta asigurată aparţinând unei femei de 41 de ani. Bicicleta în valoare de circa 300 de lei a fost recuperată, fiind restituită părții vătămate.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă”, se precizează în comunicatul poliţiei.