Cererile de avize pentru urmărirea penală solicitată de PICCJ în cazul dosarului Mineriadei pentru foştii miniştri Petre Roman, Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu au ajuns, joi, la Palatul Cotroceni şi se află în analiză, transmite Administraţia Prezidenţială, citată de Mediafax.Astfel, preşedintele Klaus Iohannis urmează să se pronunţe în zilele următoare asupra acestor solicitări, în acest moment cererile PICCJ fiind în atenţia Administraţiei Prezidenţiale.Procurorul general al Parchetului instanţei supreme cere preşedintelui declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală pentru Petre Roman, Victor Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii.