În timp ce conducea o autoutilitară pe DN 18, în interiorul localităţii Ciocăneşti, într-o curbă la dreapta, un bărbat de 26 de ani, din comuna Cârlibaba, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune laterală cu un perete de stâncă de pe partea stângă a drumului. Accidentul a avut loc vineri noapte, la ora 23.10.Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui bărbat de 29 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, precum și rănirea uşoară a unui alt bărbat de 28 ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, ultimii doi pasageri în autoturism. Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.