Un număr de 14 locatari dintr-un bloc din zona Eroilor, a cărui structură de rezistenţă ar fi fost afectată în urma surpării şoselei, au fost evacuaţi sâmbătă seară, patru dintre aceştia fiind cazaţi la un hotel, iar zece mergând la rude, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, citat de Mediafax.Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Capitalei, Alexandru Ichim, constructorul a anunţat că a pus în siguranţă perimetrul şi ”nu există risc de prăbuşire”, zona fiind monitorizată atent.De asemenea, Ichim a precizat că 14 locatari din zona Eroilor au fost evacuaţi, întrucât există ”risc asupra structurii de rezistenţă” a imobilului în care locuiesc.