Unul dintre cele mai importante obiective ale municipalității sucevene pentru perioada următoare, demararea lucrărilor de execuție a Sălii Polivalente, depinde de organizarea și desfășurarea mai multor licitații. „Un lucru bun care s-a întâmplat în ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută a fost aprobarea creditului de 25 de milioane de lei pentru demararea lucrărilor de construire a Sălii Polivalente. Cât de curând vom veni în fața Consiliului Local cu caietul de sarcini al licitației de obținere a acestui credit. Tot anul acesta vom face și licitația pentru execuție și proiectare în același timp, iar pe cât posibil, să demarăm chiar de anul acesta lucrările de ridicare a Sălii Polivalente”, a declarat primarul Ion Lungu.Pentru efectuarea lucrărilor dar și pentru ca Sala Polivalentă să poată fi utilizată, este necesară și aducerea rețelelor de utilități, operațiune pentru care va trebui demarat un proiect separat.„Avem varianta să le aducem din zona cartierului ANL din zona Metro, unde am adus tot noi utilitațile, doar că trebuie să identificăm cele mai bune trasee. Ce avem prins în credit sunt doar lucrările de execuție a Sălii Polivalente, trebuie să venim cu un proiect separat de aducere a rețelelor de utilități. Rămân optimist că în acest an vom demara lucrările la Sala Polivalentă, un obiectiv necesar Sucevei și așteptat de suceveni”, a adăugat edilul sucevean.Sala Polivalentă cu 5000 de locuri pentru spectatori urmează să fie realizată pe suprafața de 12 hectare pe care municipalitatea a obținut-o pe terenurile din spatele magazinului Metro.
Demararea lucrărilor la Sala Polivalentă a Sucevei depinde de mai multe licitații
Primarul Ion Lungu

Comentarii
Iar bați câmpii domnule primar? Să vedem ce bancă îți acordă acest împrumut având în vedere că gradul de îndatorare al municipalității este de peste 22% și 30% e maximum admis. În altă ordine de idei, punem pariu că-ți spun de pe acum care florconstruct câștigă licitația de execuție dacă printr-o minune financiară iei acest credit? să dea Dumnezeu să nu mai apuci încă un mandat că prea le-ai făcut pe toate cu picioarele. Ar trebui să vină un primar independent, fără camarilă politică și să facă dracului curat în rândul loazelor din primărie că prea sunteți toți acolo cumetri și verișori și fini și nași...