Fostul ministru al Fondurilor Europene, senatorul social-democrat Eugen Teorodovici, i-a cerut marţi demisia actualului ministru, Aura Răducu, invitată în plen la ora ministrului, exprimându-şi "speranţa" că Guvernul din care face parte să aibă "un mandat cât mai scurt", informează Mediafax."Doamna ministru, îmi pare rău într-un fel că sunteţi astăzi, de 1 martie, în Senat şi că poate fi interpretat ca fiind o moţiune simplă ad-hoc, însă mult mai rău îmi pare de fondurile europene. (…) Sper să fie cât mai scurt acest mandat al dumneavoastră şi al Guvernului din care faceţi parte", a spus fostul ministru în plenul Senatului.Teodorovici a contestat cifrele avansate de Răducu pe tema ratei de absorbţie, spunând că diferenţa procentuală dintre 59% - rata la venirea Aurei Răducu în minister şi valoarea acutuală nu coincide cu sumele accesate.