România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, recent una din plăţile din programul regional de resurse umane fiind întreruptă, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, citat de Mediafax."Una din plăţile pe programul regional de resurse umane a fost întreruptă datorită neregulilor înregistrate în anii 2012 – 2014. Din păcate, aceste programe au avut mari probleme de-a lungul implementării lor între 2007 şi 2015, atât la elaborarea ghidurilor, la selecţia proiectelor, cât şi la implementarea lor", a declarat ministrul în plenul Senatului, la ora ministrului.