Poliția municipiului Suceava a fost sesizată marţi, la ora 17.00, de un localnic de 73 de ani despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă o sumă de bani.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla pe Calea Burdujeni din localitate, victima a fost abordată de 3 persoane necunoscute care s-au oferit să-l ajute cu suma de 20 lei, solicitându-i în schimb să le schimbe o bancnotă de 200 lei.

Astfel, partea vătămată a fost de acord şi a însoţit 2 dintre cele 3 persoane la adresa sa de domiciliu, unde a scos la vedere suma de 2.000 lei pe care o deținea, ocazie cu care, profitând de neatenția bătrânului, cele două persoane necunoscute i-au sustras întreaga sumă de bani.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.