În judeţul Suceava a luat fiinţă Sucursala Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, în prezenţa ambasadorului Republicii Populare Chineze în România, Excelenţa sa, Xu Feihong. Adunarea generală a ales un colegiu de conducere format din preşedinte - Dănuţ Burgheaua, un vicepreşedinte - Marinel Seredenciuc, un secretar executiv - Alexandru Iacoban şi trei membri, Mugurel Munteanu, Mihai Voicu şi Andrei Laslovici. La şedinţa de constituire a sucursalei sucevene au participat cei 17 membri aderenţi, iar din partea conducerii Camerei naţionale, preşedintele Răzvan Păunescu, preşedintele executiv Nicolae Vasilescu şi prim-vicepreşedintele Florea Voinea.
”La şedinţa noastră, a avut amabilitatea să participe şi Excelenţa sa, Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, care şi-a exprimat satisfacţia cu privire la înfiinţarea sucursalei Suceava a CCIRC şi a promis sprijinul său întreprinzătorilor mici şi mijlocii din China care vor investi in judeţul Suceava. Având în vedere relaţiile diplomatice româno-chineze, prietenia dintre cele două popoare, precum şi importanţa cooperării economice ca liant al relaţiilor bilaterale, Sucursala judeţeană Suceava a CCIRC acordă o mare atenţie realizării de legături între companiile din China şi cele din judeţul nostru. Dorim ca Sucursala judeţeană Suceava a CCIRC să devină o fereastră pentru atragerea investitorilor din China în Bucovina”, a declarat Dănuţ Burgheaua.
Comentarii