Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată joi seara despre faptul că la spitalul din localitate a fost adusă o persoană de sex feminin, victima unui accident de muncă produs la o societate comercială din localitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, în timp ce supraveghea un utilaj automat, victima, o femeie de 47 de ani, din comuna Fundu Moldovei, angajată a societății, s-a aplecat să ridice o piesă căzută pe pardoseală, deși era interzis, moment în care a fost lovită de brațul mobil al utilajului.

Conform instructajelor de protecție a muncii efectuate și a afișelor de pe utilaj, intervenția la utilajele în mișcare era interzisă din partea muncitorilor.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Societatea comercială a sesizat și ITM Suceava despre incident.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ”neluarea măsurilor legale de securitateși sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, se precizează în comunicatul poliţiei.